Program pilot de aplicare a impozitului forfetar in turism

Florin Parvu, vicepresedinte al Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania, CNIPMMR a declarat in comisia in care se discuta impozitul forfetar ca se doreste aplicarea unui program pilot pentru un an pentru anumite categorii de servicii. Aceste categorii sunt hoteluri, pensiuni, restaurante, baruri si cafenele. Acest program s-ar putea implementa din luna aprilie pana in luna decembrie a acestui an.
Potrivit reprezentantului CNIPMMR un hotel de 3-4 stele ar trebui sa plateasca in urma introducerii acestui impozit 130 EUR/camera/an sau 60-65 EUR/an/pat. Pentru o pensiune la mare, impozitul ar ajunge la 60-70 EUR/camera/an sau 30-35 EUR/an/pat.
Florea a mai precizat ca daca s-ar introduce acest proiect pilot, in loc sa se incaseze 39 mil. EUR la buget din impozitarea acestor activitati se vor colecta 58 mil. EUR.
Totodata, CNIPMMR a propus autoritatilor ca pe langa amplasament, sezonalitate sau vad comercial, la stabilirea impozitului forfetar sa se tina cont si de numarul de angajati si sa se acorde o reducere de 5% la impozit pentru fiecare angajat.
Intreprinzatorii doresc sa se faca o analiza de impact a masurii pe trei perioade temporare, respectiv 1 an, 2-3 ani si 4-5 ani.
CNIPMMR a realizat o consultare la nivelul intreprinderilor pentru a analiza oportunitatea aplicarii impozitului forfetar. Din aceasta reiese ca 85% dintre acestia considera ca impozitul nu este o masura binevenita, si daca totusi s-ar introduce, intreprinzatorii cred ca trebuie sa vizeze diminuarea evaziunii fiscale. Doua treimi dintre firme apreciaza ca masura nu se potriveste pentru economia in ansamblu si de aceea ar trebui aplicat doar la anumite categorii, domeniile cu prioritate fiind pensiunile, indicate de 83% dintre respondentii la sondajul realizat de CNIPMMR. Hotelurile, restaurantele, barurile sunt alte domenii indicate de respondenti, la fel si spalatoriile auto si saloanele de infrumusetare.
Ovidiu Nicolescu, presedintele CNIPMMR a declarat ca peste 45% dintre cei intervievati doresc ca impozitul sa fie obligatoriu.
Referitor la criteriile care ar trebui avute in vedere la stabilirea cuantumului impozitului forfetar, cele mai frecvente elemente (50%) sunt activitatile pe care le desfasoara efectiv intreprinzatorii indiferent de obiectul principal de activitate, indicele de sezonalitate, vadul comercial si amplasarea, acestea fiind urmate de numarul de salariati (33%), obiectul principal si secundar de activitate (17%), sau doar obiectul principal de activitate (17%).

Source: Ziarul Financiar