Muzeul deseurilor a fost redeschis in Bucuresti

Asociatia Centrul de Excelenta pentru Dezvoltare Durabila, CEDD si Biblioteca Nationala a Romaniei, anunta redeschiderea primului Muzeu al Deseurilor din Europa, incepand cu data de 6 noiembrie 2012, in incinta bibliotecii.
Proiectul Muzeul Deseurilor, initiat in 2010, prezinta intr-un mod inovativ o problematica actuala, cu impact semnificativ asupra realitatii cotidiene, cea a deseurilor in exces si a limitarii resurselor. Avand o vizibila componenta initiatica si educativa, expozitia dinamica reconstituie traseul de transformare al resurselor in obiecte utile, si apoi, la finalul lantului de consum, in deseuri.
Muzeul va fi impartit pe sectiuni speciale, in functie de categoriile de deseuri municipale si fluxurile de gestiune a acestora – de la ambalaje (plastic, hartie, sticla, metal), la DEEE-uri (deseuri electrice, electronice, electromenajere – inclusiv surse de lumina arse si baterii), de la materiale biodegradabile la cele periculoase pentru mediu, de la servicii de salubritate la co-incinerare, de la demolari la colectarea selectiva si de la reutilizari la reciclare.
Muzeul Deseurilor va putea fi vizitat gratuit timp de o luna, de luni pana vineri, intre orele 8.00-18.00.

Source: Amos News

EN RO