Lanturile hoteliere internationale fac noi mutari strategice in Romania

Potrivit declaratiei proprietarului lantului Continental, Radu Enache, hotelul Continental din Bucuresti va fi inchis pana in 2006 pentru renovare iar la redeschidere va fi clasificat la cinci stele plus si isi va schimba numele, in prezent desfasurandu-se negocieri cu mai multe lanturi hoteliere pozitionate in segmentul de lux.

Mihai Acatrinei, directorul general al hotelului Majestic, a declarat ca datorita concurentei din zona, s-a luat hotararea ca hotelul Majestic sa se afilieze unui lant international. Incepand cu aceasta luna hotelul Majestic va deveni Ramada Majestic Bucharest ca urmare a unui contract de franciza semnat cu Cedant, taxa de franciza fiind sub 10% din cifra de afceri obtinuta doar din cazare. Hotelul Majestic, detinut de grupul turc Ener Holding, are 111 camere si este clasificat la patru stele. Cendant este cel mai mare francizor mondial numarand in reteaua sa peste 6.400 de hoteluri.

In ianurie 2006 lantul hotelier austriac K&K deschide un nou hotel in Bucuresti. Proprietarii lantului au cumparat in centrul orasului un hotel de 66 de camere care va fi cel de-al zecelea hotel al K&K, care s-a impus printr-un concept din categoria ” hotel de arta”.

In februarie 2006, pe terenul familiei Paunescu, de 8.000 de metri patrati, situat in spatele hotelului Lido, va incepe constructia unui complex imobiliar, format dintr-un mall, doua blocuri de apartamente si un hotel de 200 de camere care va functiona sub brand-ul Four Season. Valoarea investitiei se va ridica la 90 milioane de euro.

Complexul hotelier Fantasy Beach din Mamaia a devenit in aceasta toamna, Riu Fantasy Beach, in urma semnarii unui contract de management cu lantul hotelier Riu, specializat in hoteluri de litoral, al carui actionar este grupul TUI. Complexul Riu Fantasy Beach cuprinde doua hoteluri de patru stele care insumeaza 305 camere.

Grupul de investitori condusi de Gabriel Popoviciu si Radu Dimofte, care detin hotelurile Howard Johnson, Best Western Parc si Turist din Bucuresti, a obtinut de la Cendant drepturile de dezvoltare in sistem de franciza a marcilor lantului in Romania, Bulgaria si Moldova. Hotelul Turist, aflat in renovare, va fi clasificat anul viitor la patru stele si va fi afiliat lantului international. Actionarii nu s-au decis daca brandul va fi Ramada sau tot Howard Johnson.

Directorul general al Howard Johnson, Tinu Sebesanu, a declarat ca, in paralel, vor dezvolta un nou concept de hotel, Ramada Anchor, in care camerele sunt tip, planurile sunt standard iar mobilierul si echipamentele sunt prestabilite. D-l Sebesanu a mai precizat ca in urmatorii ani tot mai multe astfel de hoteluri de trei-patru stele, cu 80 – 200 de camere isi vor face aparitia pe piata si ca se afla in discutie cu mai multi parteneri romani pentru a le acorda franciza Howard Johnson sau Ramada. Un hotel de tip Ramada Anchor va fi deschis in mai putin de doi ani in cadrul proiectului Baneasa Investment.
Source: Capital

EN RO