In primul clasament mondial al turismului si calatoriilor Romania ocupa pozitia 76 din 124, cu o nota de 3,91 din 7

In primul clasament mondial al turismului si calatoriilor, realizat de World Economic Forum, WEF, Romania ocupa pozitia 76 din 124, cu o nota de 3,91 din 7, intre Azerbaidjan si El Salvador. Clasamentul alcatuit masoara potentialul de dezvoltare a turismului in diferite tari. Primele trei pozitii in top sunt ocupate de Elvetia, Austria si Germania, in timp ce Angola, Burundi si Ciad se claseaza pe ultimele trei locuri, punctajele variind intre 5,66 si 2,68.

Indicele calculat de WEF ia in calcul 13 categorii iar Romania are avantaje competitive in doar 6 categorii. Cei 13 piloni ai indicelui de tara au fost calculati folosind date din rapoartele anterioare ale unor institutii internationale si printr-un sondaj realizat de WEF.

Respondentii sondajului sunt jucatori din piata de profil din toate tarile incluse in top.

Romania a primit cel mai bun calificativ la capitolul resurse umane, 4,96 iar la capitolul resurse naturale si culturale ocupa pozitia 46, cu un scor de 4,68. Evaluarea resurselor umane a luat in calcul procentul populatiei cu educatie primara, secundara, prezenta si intampinarea unor boli precum HIV sau tuberculoza si speranta de viata.

Dupa criteriul reglementarilor si normelor in domeniul politicii de turism, Romania ocupa locul 67 cu un scor de 4,61 insa in privinta regulamentului de mediu, Romania se situeaza pe locul 101 in lume, cu nota 3,31.

Romania ocupa locul 107 in functie de importanta pe care guvernul Romaniei o acorda sectorului de turism comparativ cu alte domenii ale economiei nationale. Pentru comparatie, Bulgaria se situeaza pe locul 58. Potrivit importantei pe care guvernul o acorda dezvoltarii durabile a turismului si transporturilor, Romania este a 115-a tara clasata, primele trei locuri fiind ocupate de Singapore, Noua Zeelanda si Tunisia.

Promovarea turismului romanesc se situeaza pe locul 82 in lume cu o nota de 3,45. Eficienta strategiilor de marketing si branding pentru atragerea turistilor in Romania este scazuta, tara noastra pozitionandu-se pe locul 111.

Potrivit competitivitatii tarifelor din turismul romanesc, Romania ocupa pozitia 87, cu scorul de 4,19. Competitivitatea tarifelor in lume a fost calculata in functie de taxele aeriene, puterea de cumparare si pretul combustibililor.

In functie de volumul cheltuit de vizitatorii straini pe servicii turistice din tara, Romania ocupa locul 95 in lume, cu o nota de 4,43.

Accesul la grupuri sanitare imbunatatite si la surse conforme de apa potabila plaseaza Romania pe locurile 85, respectiv 103.

Infrastructura de transport aerian si terestru ocupa locurile 93 in lume cu nota de 2,38, respectiv locul 77 cu nota 3,01. In domeniul aerian s-a luat in calcul numarul plecarilor de avioane la 1.000 de locuitori, densitatea aeroporturilor si numarul operatorilor aerieni cu prezenta in respectiva tara. Calitatea transporturilor pe uscat, rutiere si feroviare, plaseaza Romania pe locurile 111, respectiv 54 iar in privinta infrastructurii maritime Romania este situata pe locul 75.

Infrastructura romaneasca din sectoarele de turism si IT&C s-au situat pe locul 50 in lume cu nota de 3,55, respectiv pozitia 56 cu nota 2,85. In privinta infrastructurii turismului, WEF a tinut cont de numarul camerelor hoteliere la 100 de locuitori, prezenta companiilor rent-a-car si numarul ATM-urilor pentru cardurile de credit Visa. In domeniul IT&C, WEF a evaluat numarul utilizatorilor de internet si a liniilor telefonice.

La capitolul siguranta si securitate, Romania se claseaza pe locul 72 in lume, cu scorul de 4,26 iar sanatatea si igiena din turismul romanesc se situeaza pe locul 99 in lume si au un scor de 4,26.

Taxele din Romania sunt relativ ridicate, raportate la conditiile specifice statului, deoarece Bucurestiul este pe locul 108 din 124 din acest punct de vedere. Cele mai scazute taxe sunt in Bahrain iar cele mai ridicate in Brazilia.

In fuctie de gradul de libertate acordat proprietatilor straine in tara, Romania ocupa locul 81. In privinta respectarii dreptului de proprietate, care vizeaza inclusiv activele financiare, Romania ocupa locul 76.

Gradul de incredere pe care Politia il prezinta pentru protejarea afacerilor in Romania plaseaza statul pe locul 79, primele pozitii revenind Finlandei si Germaniei.

Statele cu cele mai apreciate sisteme de reguli guvernamentale pentru investitiile straine directe sunt Singapore si Irlanda, Romania situandu-se pe locul 88, dupa Etiopia si inaintea Greciei.

In privinta atitudinii locuitorilor fata de turisti, Romania ocupa locul 76.
Source: Wall-Street

EN RO