In primele zece luni din 2006 Eurolines a inregistrat o cifra de afaceri de 20 milioane EUR

In primele zece luni ale acestui an grupul de firme Eurolines a inregistrat o cifra de afaceri de 20 milioane EUR, cu 5% mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut, crestere datorata dezvoltarii activitatilor de ticketing si de transport de persoane.

Cea mai mare crestere a inregistrat-o activitatea de ticketing, care detine o pondere de 27% din cifra de afaceri a companiei si care, in acest an a generat vanzari mai mari cu 74% fata de 2005. Eurolines pune in vanzare bilete de avion pentru companiile aeriene traditionale si pentru companiile low-cost insa doar cursele de linie regulata sunt contorizate prin sistemul BSP al IATA Romania. Reprezentantii companiei au declarat ca in primele zece luni ale lui 2006, vanzarile de bilete de avion pe companiile aeriene membre ale IATA au inregistrat cresteri cu 50% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Pentru 2007 compania estimeaza ca va inregistra o crestere de inca 40% din vanzarea biletelor de avion, in conditiile in care cifra de afaceri pe acest segment este estimata la 9 milioane EUR in acest an.

Activitatea de ticketing este a doua zona de business ca pondere, dupa activitatea de transport rutier international de pasageri, care reprezinta 42% din totalul cifrei de afaceri. Eurolines opereaza pe segmentul de transport international cu autocarul prin firma Touring Europabus Romania iar in primele zece luni ale acestui an numarul de pasageri a crescut cu 22% fata de aceeasi perioada a anului trecut, in conditiile in care cresterea medie a acestei piete a fost de 5%. Pentru anul viitor, compania estimeaza o crestere a numarului de pasageri transportati cu 26% si la o crestere a veniturilor obtinute din transportul de pasageri de 20% fata de acest an. Eurolines opereaza cu autocarele proprii curse regulate externe catre 78 de destinatii din Germania, Spania, Belgia, Olanda, Elvetia, Cehia si Ungaria iar impreuna cu partenerii sai, catre alte 400 de destinatii. In topul destinatiilor externe se situeaza orasele Madrid, Munchen, Paris, Sttutgart, Bruxelles, Barcelona, Berlin si Frankfurt. Pentru 2007 Eurolines si-a propus sa creasca numarul destinatiilor externe cu inca 28, prin deschiderea de rute noi catre Italia, Grecia si Republica Moldova. Reprezentantii Touring Europabus estimeaza ca in acest an va fi depasit nivelul cifrei de afaceri de 14,5 milioane EUR, inregistrat in 2005.

Eurolines detine o retea de peste 50 agentii de turism proprii si 400 de agentii partenere. Turismul contribuie cu 20% la cifra de afaceri a companiei.

Grupul Eurolines este format din aproximativ 16 firme cu activitati diverse, printre care agentie de turism, transport de persoane, leasing auto, taximetrie sau curierat.
Source: Ziarul Financiar