Aproape 50 de proiecte din sectorul Hotel și Relaxare se află în diverse stadii, de la planuri și proiecte la șantiere și amenajări, în județul Cluj, conform datelor publicate de platforma de specialitate HotelInvest, dezvoltată de consultanții de la IBC Focus, care monitorizează șantiere la nivel național.
Mai precis, în luna octombrie au fost identificate 48 de proiecte din sectorul Hotel și Relaxare în județul Cluj, conform datelor de la finalul lunii trecute ale platformei Victa.ro, dezvoltată tot de IBC Focus. Valoarea totală a investițiilor este estimată la 1,22 mld. RON, iar suprafața totală destinată construcțiilor pentru restaurante, spații hoteliere și zone de relaxare va însuma 263.257 mp.
În ultima lună fuseseră identificate 760 de proiecte în sectorul Hotel și Relaxare. Cele mai multe investiții de acest tip se află în județele Constanța, cu 76 de proiecte, și Bihor, cu 56 de proiecte, Timiș (51), Brașov (49) și Cluj (48).
În august sosirile înregistrate în structurile de primire turistică din Cluj au însumat 72.282 persoane, dublu față de numărul înregistrat în urmă cu zece ani și al doilea cel mai mare cel puțin din ultimul deceniu, după august 2023.
Numărul turiștilor înregistrați în fiecare lună august din ultimii zece ani la Cluj:
- 2023 009 turiști;
- 2022 263 turiști;
- 2022 263 turiști;
- 2021 377 turiști;
- 2020 38.201 turiști;
- 2019 645 turiști;
- 2018 283 turiști;
- 2017 215 turiști;
- 2016 617 turiști;
- 2015 397 turiști;
- 2014 867 turiști.