Hotelierii care vor inchiria plaje vor trebui sa respecte anumite conditii

Pe data de 16 mai, ministrul Turismului, Elena Udrea a declarat ca plajele de pe litoral vor fi inchiriate hotelierilor fara licitatii, in acest sezon, insa cu respectarea anumitor criterii. Udrea a precizat ca pe portiunile de plaja inchiriate, fiecare hotelier isi va impune propriile reguli.

In schimb, Corina Martin, presedintele Asociatiei pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Litoral, sustine ca hotelierii nu vor fi lasati sa faca ce vor pe sectorul lor de plaja si ca vor avea de respectat anumite prevederi contractuale.

Contractele de inchiriere a plajelor vor fi valabile 1 an, urmand ca in 2010 sa fie atribuite in urma unor licitatii, insa tot cu valabilitate de 1 an. In cazul in care plajele nu vor fi bine administrate, hotelul nu va mai beneficia anul viitor de plaja, a precizat Corina Martin.

Chiriasii plajelor vor fi responsabili de curatenie, iar Directia Apele Romane Dobrogea Litoral, DADL, va efectua controlul si va face operatiunile de curatare a plajelor de alge si scoici.

In acelasi timp, Ministerul Turismului se va ocupa de verificarea respectarii conditiilor contractuale din punct de vedere turistic.

Source: Cotidianul

EN RO