Grupul Pro Confort va majora cu 20 milioane EUR investitia pentru constructia hotelului Rin Grand

Grupul Pro Confort, controlat de fratii Ionut si Robert Negoita, va suplimenta cu 20 milioane EUR, investitia de 30 milioane EUR anuntata initial pentru constructia hotelului Rin Grand, situat pe soseaua Vitan Barzesti. Aceasta majorare este necesara pentru a fi realizate finisajele si amenajarile la un nivel superior. Finantarea va fi facuta din fonduri personale si din credite bancare, a declarat Robert Negoita.

Costurile totale ale proiectului hotelier de 1.500 camere ar urma sa ajunga la suma de 50 milioane EUR.

Hotelul, care va fi clasificat la 4 stele, va avea o structura cu doua niveluri subterane, parter si 15 etaje, suprafata construita totala fiind de aproximativ 95.000 mp. Constructia imobilului a fost demarata in vara anului 2005 iar finalizarea constructiei este prevazuta pentru luna septembrie a acestui an.

Grupul Pro Confort desfasoara activitati in domeniul imobiliar, hotelier, in constructii si retail.
Source: Curierul National

EN RO