Gigi Nețoiu iese din afacerea „Doi Cocoși“

Omul de afaceri Gheorghe Nețoiu, fost deputat și acționar la echipele de fotbal Universitatea Craiova și Dinamo București, și-a vândut participația din cadrul complexului care găzduiește celebrul restaurant „Doi Cocoși“, din nordul Bucureștiului, în favoarea Elenei Borcea, mama fostului proprietar al echipei de fotbal Dinamo București, Cristian Borcea, și către un partener de afaceri al familiei sale.

Gheorghe Nețoiu deținea aproximativ o treime din Complexul Turistic International Doi Cocoși, firmă prin care este operat restaurantul. Acum, el a cesionat toată participația sa lui Valentin Țăranu, partener de afaceri al familiei Borcea și asociat și el în firmă. Prețul încasat de Nețoiu pentru participația sa a fost de 800 mii EUR.

În urma tranzacției, Valentin Țăranu a cedat, la rândul său, Elenei Borcea o parte din părțile sociale preluate, iar acum fiecare dintre ei deține aproape 50% din firmă, restul revenind unor acționari minoritari. În paralel, asociații au aprobat și inițierea ordinului de începere a lucrărilor pentru blocul cu 102 apartamente ce va lua locul complexului „Doi Cocoși“, care a primit autorizație de construire la începutul acestui an.

Compania a fost autorizată să construiască în loc un ansamblu rezidențial cu două subsoluri, parter și 9 etaje, ultimele 3 retrase, care să cuprindă 102 apartamente

Noua construcție propusă va avea o suprafață desfășurată de circa 18.700 mp și va ocupa aproximativ jumătate din teren.

 

Abonare la newsletter / Subscribe to our newsletter

Alege lista de distribuție / Chose your list

Lists