Compania Tarom va fi privatizata prin listarea la Bursa a unui pachet minoritar de actiuni

Compania nationala de transport aerian Tarom va fi privatizata, in perioada urmatoare, prin listarea la Bursa a unui pachet minoritar de actiuni. Ministerul Transporturilor a propus lansarea unei oferte publice secundare de vanzare pentru 5% din titlurile societatii, propunerea urmand sa fie prezentata guvernului spre aprobare.

O prima incercare de privatizare a companiei a avut loc in anul 2000 dar a esuat in lipsa ofertantilor.

Tarom estimeaza pentru 2007 cresterea cu 6,5% a veniturilor totale, la 1,04 miliarde RON, cu 5,6% a veniturilor din exploatare, la 890,2 milioane RON si cu 95% a profitului brut la 5,97 milioane RON, fata de rezultatele inregistrate anul trecut, conform datelor anuntate in luna aprilie. Cea mai mare parte a profitului va fi utilizata pentru acoperirea pierderilor din anii precedenti.

Source: Cotidianul

EN RO