Baia Mare ar putea fi reintrodusa in circuitul climateric

Reprezentantii municipiului Baia Mare si cei ai sectorului turistic din zona, au declarat ca orasul Baia Mare, cunoscut in trecut pentru aerul ozonat, detine acum sansa ca dupa inchiderea mineritului si metalurgiei sa revina in turismul climateric care i-a creat un renume in mai multe tari din Europa. In anii `40 localitatea era vizitata de turisti din Austria, Ungaria si Germania, care veneau aici pentru a beneficia de tratamente, cura de aer ozonat si calatorii prin munti.
Primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches a declarat ca cea mai cunoscuta zona din municipiu, Valea Borcutului, unde a existat un castel, cu greu ar putea fi recuperata, insa autoritatile se gandesc sa puna in valoare apele minerale care ar putea inca exista in subsol, in zona de deal a orasului si localitatile invecinate.
Catalin Chereches precizeaza ca pana la efectuarea unor studii geologice pentru a identifica posibile resurse de ape minerale, administratia a pornit un amplu program de refacere a zonelor verzi, a unor parcuri si arhitectonicii orasului pentru a-l face imbietor turistilor romani si straini.
Reintrarea orasului Baia Mare intr-un posibil circuit climateric depinde si de felul cum vor arata parcurile, zonele verzi, strazile, drumurile, dar si ce servicii vor fi oferite plecand de la acest proiect ambitios.
Primul pas facut consta in extinderea Parcului Regina Maria spre colinele apropiate, modernizarea si reabilitarea aleilor din parc, dar si lansarea unui proiect impreuna cu Ocolul Silvic municipal de a reamenaja zonele invecinate si a introduce in circuitul turistic locuri mai putin cunoscute, a precizat Catalin Chereches.
Transformarea municipiului Baia Mare intr-o posibila destinatie climaterica alaturi de alte variante turistice deja functionale ar putea spori interesul operatorilor din turism romani dar si straini, indeosebi din tarile invecinate cum sunt Ungaria sau Ucraina.

Source: Financiarul.ro

EN RO