Autorităţile din România şi Republica Moldova au derulat prima întrunire tehnică pe marginea construcției podului peste Prut la Ungheni

Secretarul de stat la Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (MIDR), Mircea Păscăluţă, împreună cu omologul său din România, Irinel Ionel Scriosteanu, s-au întâlnit la Ungheni, unde au avut o primă discuție tehnică pe marginea construcției podului peste Prut la Ungheni din Republica Moldova – Ungheni din România.

La discuții au participat reprezentanţi ai administraţiei locale, ai Administrației de Stat a Drumurilor din Republica Moldova, reprezentanții proiectantului, Like Consulting SRL, precum și ai constructorului, Ness Project Europe SRL.

Întâlnirea a avut drept scop identificarea momentelor organizatorice ce țin de realizarea proiectului tehnic. Oficialii au efectuat o vizită în teren, pe malul râului Prut, locul unde va fi construit noul pod la nivel de autostradă. „Pentru realizarea cu succes a proiectului este nevoie de o bună mobilizare a tuturor instituțiilor implicate și a autorităților locale de pe ambele maluri ale Prutului, pentru ca organizarea comună a șantierului să se desfășoare cât mai eficient”, a estimat Mircea Păscăluță.

Podul Ungheni – Ungheni face parte din Autostrada Unirii, care conectează orașele Târgu Mureș – Iași – Ungheni – Chișinău și reprezintă punctul de legătură al rețelei rutiere din Moldova cu rețeaua de autostrăzi a Uniunii Europene. Valoarea totală a proiectului este de 33 mil. EUR, iar finalizarea lucrărilor este prevăzută în termen de trei ani.

Abonare la newsletter / Subscribe to our newsletter

Alege lista de distribuție / Chose your list

Lists