ANT vrea sa promoveze Romania in Uzbekistan si Coreea de Sud

Razvan Filipescu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Turism, ANT, a declarat ca Romania va fi promovata in Uzbekistan si Coreea de Sud cu circuitele culturale, Delta Dunarii si turismul balnear, dar sunt vizate si alte piete, printre care China, Japonia, India, Israel si Dubai.
Filipescu a precizat ca turistii din Uzbekistan si Coreea de Sud pot fi atrasi in Romania cu circuitele culturale si cu Delta Dunarii, dar pe acestia ii intereseaza foarte mult turismul de sanatate si turismul balnear. 
„Nu ne mai dorim sa facem campanii de promovare punctuale, intr-o anumita perioada, si care sa nu aiba niciun fel de efect. In acest sens am comandat un studiu de impact, vrem sa vedem ce au facut predecesorii si sa avem un moment zero. Facem o analiza a profilului turistului in fiecare piata si a perioadelor in care este oportun sa ne promovam, perioadele in care ei isi aleg concediile”, a declarat Razvan Filipescu.
ANT are in vedere deschiderea unor reprezentante de turism in Japonia si in Dubai si intentioneaza sa concentreze promovarea, pe langa destinatiile devenite clasice, gen Germania, Spania, Austria etc., si pe pietele din Israel, China si India. Totodata, ANT incearca sa atraga turisti si din alte state din fosta Uniune Sovietica.

Source: 9AM

EN RO