TUI TravelCenter/Eurolines estimeaza incasari de peste 100 mil. EUR, in 2017

Reteaua de agentii de turism TUI Travel Center/Eurolines va inregistra in acest an vanzari de peste 100 mil. EUR, cu 30% mai mult decat anul trecut. Cea mai mare crestere au avut-o destinatiile exotice – Thailanda, Maldive, Republica Dominicana, Mexic, Sri Lanka etc.
Cea mai slaba evolutie, cu o crestere de doar 10%, au inregistrat-o destinatiile interne.
Per total, cifra de vanzari a grupului Eurolines, alcatuit din 22 de companii si detinut de omul de afaceri Dragos Anastasiu, s-a majorat in 2017 cu 20% si a ajuns la 150 mil. EUR.
Vanzarile de pachete turistice ale retelelor TUI TravelCenter si Eurolines s-au majorat cu 50% fata de 2016. 
Pentru TUI TravelCenter, cresterea vine in special din majorarea vanzarilor pentru destinatiile din zona mediteraneana  – Grecia, Turcia, Spania, Cipru, Malta si pentru cele exotice.
Destinatii exotice precum Thailanda, Maldive, Rep. Dominicana, Mexic, Sri Lanka si Tanzania sunt tot mai cautate de catre romani pentru ca sunt din ce in ce mai accesibile.
Reprezentantii Eurolines se asteapta, insa, ca anul viitor vacantele in Turcia sa se scumpeasca cu pana la 10%, fata de media de 690 EUR/pachet, cat a fost in acest an.
Green Village Resort din Sfantu Gheorghe, Delta Dunarii va incheia anul 2017 cu o cifra de vanzari de aprox. 2,2 mil. EUR, cu 22% mai mare fata de anul precedent.
Numarul de turisti romani si straini care au vizitat Green Village Resort a crescut in 2017 cu 10% comparativ cu 2016, la peste 11.000 persoane.
Grupul Eurolines isi pastreaza focusul pe investiile in tehnologie si digitalizare prin dezvoltarea platformelor sistemelor de rezervari, investitii intr-un sistem CRM, automatizarea proceselor interne si continuarea investiilor in site.
 Compania si-a propus cresterea ponderii vanzarilor online, care reprezinta sub 10% din total in acest moment. In urmatorii 5 ani, tinta este ca vanzarile online sa atinga 40% din vanzarile totale.
Pentru anul viitor, TUI TravelCenter estimeaza  o crestere de 12% a vanzarilor, iar Green Village Resort si-a propus o cifra de vanzari mai mare cu 15% si continuarea investitiilor in valoare de 300.000 EUR.
Nova Travel estimeaza pentru 2018 o cifra de vanzari de 13,1 milioane EUR, in crestere cu 6 % comparativ cu nivelul din acest an.
Pentru Danubius Travel este asteptata o majorare de 40% a cifrei de vanzari in 2018, pana la nivelul de 29 mil. EUR, obtinuta din cresterea vanzarilor pe cele 2 platforme: hotel-link.ro si cruise-link.ro.
Intreg grupul Eurolines vizeaza o crestere de 15% a cifrei de vanzari comparativ cu 2017.  

Source: Perfect Tour