Proiect de ordonanta de Guvern prin care suma alocata prin tichetele de vacanta va fi majorata in extrasezon

Perioada in care bugetarii primesc vouchere de vacanta va fi prelungita pana in 2025, tichetele vor fi acordate exclusiv electronic, iar cei care pleaca in extrasezon in statiuni vor primi mai multi bani, respectiv 2.080 RON, fata de 1.450 RON, cat va ramane valoarea voucherului pentru cei care vor sa mearga oricand in perioada anului, releva un proiect de ordonanta redactat la nivelul Guvernului. 
Astfel, institutiile publice, indiferent de sistemul de finantare si de subordonare, inclusiv activitatile finantate integral din venituri proprii, infiintate pe langa institutiile publice, vor avea dreptul sa acorde anual, in perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2025, vouchere de vacanta, in cuantum de 1.450 RON pentru un salariat, sau vouchere de vacanta valabile pentru utilizarea in extrasezon, in cuantum de 2.080 RON, pentru un salariat, in functie de optiunea fiecaruia.
Prin extrasezon se intelege perioada aprilie – mai si perioada octombrie – noiembrie ale fiecarui an calendaristic. Voucherele de vacanta vor fi emise doar pe suport electronic.

Source: Profit