Plaza Centers ia in calcul vanzarea proiectului Casa Radio din Bucuresti

Actionarul principal al Plaza Centers, Elbit Imaging, a aprobat cateva schimbari propuse planului de restructurare al Plaza Centers, din 2014. 
Ca parte a modificarilor propuse, Plaza va plati la data de 31 martie 2018, o singura data 0,25% din datoriile restante ale firmei. In plus, compania a fost de acord ca in cazul vanzarii cu succes a proiectului Casa Radio din Bucuresti si daca veniturile nete din vanzare depasesc 45 de miloane de euro, atunci Plaza Centers va plati creditorii cu pana la 11 milioane de euro, se arata intr-un comunicat al companiei remis Bursei de la Londra in data de 1 decembrie. 
Prin vanzarea proiectului se ia in calcul vanzarea participatiei din Casa Radio, dar nu si injectarea de fonduri din partea unei terte entitati. Plaza Centers detine o participatie de 75% in cadrul proiectului din Bucuresti. Statul Roman detine 25%, iar restul participatiei este detinuta de alte entitati. 
Plaza Centers a investit 85 de milioane de euro in lucrari de demolare, design si lucrarile la fundatie pana in 2010, atunci cand proiectul a intrat in conservare. 
Casa Radio, muzeu al comunismului 
Un vechi proiect al lui Ceausescu urma sa prinda contur in era capitalismului, dupa semnarea unui partenerat public-privat, in 2006. Terenul si cladirea Casa Radio de pe cheiul Dambovitei au fost concesionate de statul roman pe o perioada de 49 de ani catre Plaza Centers.
In locul muzeului comuniscmului, asa cum isi imagina Ceausescu, aici urmau sa apara un mall, turnuri de birouri, dar si un hotel si un centru de conferinte. La zece ani de la semnarea parteneriatului, nicio cladire nu a prins contur. 
Incertitudinile asupra proiectului Casa Radio au fost lansate chiar de companie in primavara acestui an, cand a constatat ca „pot exista riscuri de reglementare referitoare la dreptul Guvernului Roman de a expropria proiectul Casa Radio sau altele referitoare la sanctiunile pe care le pot impune Plaza Centers in ceea ce priveste proprietatea". 
De amenea, compania a cautat sa atraga in partenreiat si alti investiori. 
Dupa ce in ultmii ani Plaza Centers a vandut mai multe terenuri din tara, unde avea in plan constructia de malluri, dezvoltatorul se afla etapa de incheiere a contractelor cu echipa de constructori pentru ridicarea mallului de la Timisoara. Un prim contract de pre-inchiriere a fost semnat cu Auchan.

Source: Economica