In weekend s-a desfasurat a 5-a editie a Rowmania Fest

In perioada 28 – 30 august la Tulcea s-a desfasurat cea de-a cincea editie a Rowmania Fest. Organizatorul evenimentului este Asociatia Ivan Patzaichin – Mila 23.
La fel ca la editiile precedente ale festivalului, Ivan Patzaichin a intampinat publicul si a fost amfitrionul celor trei zile ale evenimentului.
"Tulcea ne-a primit cu bratele deschise acum cinci ani, cand am pornit in aceasta aventura comuna si sunt din ce in ce mai increzator ca ecoturismul este o solutie de prosperitate pentru acest colt de tara. Sper ca acest festival va contribui la confirmarea faimei Deltei si a judetului Tulcea, locurile mele natale", a declarat Ivan Patzaichin, initiatorul Rowmania Fest.
O noutate a actualei editii a festivalului este organizarea Cupei Europene de Triatlon pentru juniori, ETU Triathlon European Cup, la care au participat atleti din Romania, Germania, Polonia, Ungaria, Croatia, Ucraina, Bulgaria, Slovacia si Azerbaidjan.
Totodata, cele trei seri de "rock`n row" din cadrul festivalului vor oferi concerte cu Holograf, Blue Nipple Boy, Mahala Rai Banda, Kumm, Stela Enache si Silvia Dumitrescu, iar serile de proiectii in aer liber au cuprins doua filme romanesti: "De ce eu?", in regia lui Tudor Giurgiu, si "Aferim!", de Radu Jude.
Evenimentul este organizat de Asociatia Ivan Patzaichin – Mila 23, cofinantat de Consiliul Judetean Tulcea si Primaria Municipiului Tulcea, sub patronajul Reprezentantei Comisiei Europene in Romania.

Source: Mediafax