Dubai asteapta 62.000 de turisti romani, in 2017

In acest an, Dubaiul asteapta circa 62.000 de turisti romani, cu 20% mai multi fata de anul trecut, bazandu-se pe ofertele din ce in ce mai diversificate, pe noile parcuri de distractii deschise, precum si pe oportunitatile pentru familiile cu copii, a declarat Nader Albastaki, director senior in cadrul Autoritatii pentru Turism si Marketing Dubai, DTCM. Anul trecut, 51.300 de turisti romani au fost in Dubai, cu aproape 10% mai multi decat in 2015.
In 2016, Dubai a fost vizitat de 14,9 milioane de turisti din intreaga lume, cu circa 5% mai mult decat in anul precedent.
Emiratul este intr-o continua competitie si se pregateste de Expozitia Mondiala din 2020. Astfel, pana la deschiderea Dubai World Expo din 2020, autoritatile vor sa termine o noua „cea mai inalta cladire din lume”, The Tower, in Dubai Creek Harbour, construit de Emaar Properties, aceeasi companie care se afla si in spatele Burj Khalifa.
Emiratul construieste totodata The Dubai Crocodile Park, estimat a se finaliza in acest an, ca si Dubai Frame, o structura inalta de 150 m, care va arata atat partea noua a orasului, cat si partile mai vechi ale acestuia.
Dubaiul vrea sa atinga 20 milioane turisti pe an pana in 2020.
La finalul anului trecut, in Dubai erau 100.000 de camere de cazare, insa autoritatile estimeaza ca numarul acestora va creste cu 40-60%, la 142.000-160.000 camere pana in 2020.

Source: Profit