Castelul Banffy intra in prima faza de restaurare

Castelul Banffy din comuna Bontida, judetul Cluj, construit de familia nobiliara maghiara Banffy, una dintre cele mai longevive dinastii nobiliare din Transilvania, intra in prima faza de restaurare.

Castelul a inceput sa fie construit in 1437 si a fost finalizat in 1890. In toamna anului trecut, Consiliul Judetean Cluj a primit fonduri europene de peste 5 mil. EUR pentru a transforma castelul intr-un centru cultural si a lansat acum procedurile, prin cautarea unui proiectant.

Conform datelor transmise atunci, lucrarile ar trebui finalizate in circa 3 ani, dupa care, pentru 5 ani de la finalizarea proiectului, Castelul Banffy va putea fi vizitat gratuit.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, castelul a fost folosit ca spital militar. In anul 1944, imobilul a fost serios afectat, cand trupele germane aflate in retragere, au atacat, jefuit si incendiat intreg ansamblul. A fost distrus intreg mobilierul, bine-cunoscuta galerie de portrete si biblioteca.

In regimul comunist, intr-o latura inca functionala a castelului, a fost instalata, in anii 1950, Cooperativa Agricola de Productie Bontida. Nationalizarea si lipsa oricarei intretineri a cladirilor si parcului au dus la degradarea grava a castelului, satenii folosind caramizile castelului drept material de constructie.

Muzeul de Arta din Cluj-Napoca a reusit sa salveze statuile din parcul odinioara baroc, depozitandu-le in cadrul institutiei, unde se gasesc si astazi. Castelul a fost folosit mai departe ca depozit de materiale de constructii, iar parcul s-a transformat treptat in pasune, copacii devenind lemn de foc.

Dupa caderea regimului comunist, din cauza starii de degradare in care se afla, in anul 1999 World Monuments Watch a inclus castelul pe Lista celor 100 Cele Mai Periclitate Situri din Lume.

Source: Profit