Ministrul propus pentru portofoliul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor, Lucian Bode a declarat ca banii necesari pentru salvarea TAROM, 37 mil. EUR, ar putea veni in trei luni de la Trezorerie si chiar daca nu se aproba salvarea companiei nu se pune problema lichidarii operatorului aerian national.
Lucian Bode a mentionat pasii ce vor fi facuti in perioada urmatoare pentru redresarea companiei. Astfel va fi finalizat procesul de evaluare a companiei din punct de vedere al riscului de catre Eximbank, se va aviza la ANAF evaluarea bunurilor mobile ale aeronavelor, pentru ca acest ajutor este garantat cu aeronavele, se va incheia conventia dintre Ministerul Finantelor si TAROM, ordinul de ministru, in trei luni de zile se acorda imprumutul de trezorerie, care trebuie sa transmita catre minister planul de restructurare. Acest plan de restructurare va fi notificat ulterior catre Comisia Europeana.
Potrivit lui Bode, prin aprobarea planului de restructurare, ajutorul de salvare se va transforma in ajutor de restructurare si nu se mai ramburseaza.
Decizia Comisiei de aprobare a planului de restructurare poate fi emisa in maximum 6 luni de la notificare, emiterea unei ordonante de urgenta prin care se aproba ajutorul de restructurare.
Lucian Bode a declarat ca pentru contractul cu Boeing pentru aeronavele Boeing MAX nu stie de unde vor scoate acesti bani pentru ca in 2018 s-a incheiat acel contract fara a avea sursa de finantare.
Comisia Europeana a aprobat, pe 24 februarie 2020, in conformitate cu normele Uniunii Europene privind ajutoarele de stat, planul Romaniei de a acorda un imprumut temporar in valoare de aproximativ 36,7 mil. EUR companiei aeriene de stat TAROM. Potrivit Comisiei Europene, prin aceasta masura se va asigura faptul ca serviciile de transport aerian vor continua sa fie prestate in mod ordonat, in special pe numeroasele rute pe care TAROM este singurul furnizor, iar pasagerii nu vor fi afectati de perturbari ale traficului aerian, fara a se distorsiona in mod nejustificat concurenta pe piata unica.
Source: Economica