Autoritatea Nationala pentru Turism, ANT, a finalizat normele privind acordarea voucherelor de vacanta si, imediat dupa promulgarea Legii si publicarea in Monitorul Oficial, documentul va fi trimis pe circuitul de avizare, a declarat presedintele interimar al ANT, Mirela Matichescu.
Aceasta a mai precizat ca primele vouchere ar putea fi emise incepand cu 1 iulie 2015, daca totul se face in timp.
Principalele modificari aduse se refera la utilizarea voucherelor de vacanta pe suport electronic.
Va fi interzisa efectuarea de operatiuni de retragere numerar sau plati catre alte unitati care nu sunt afiliate conform legii.
Valabilitatea voucherelor este de 1 an, iar la sfarsitul acestei perioade sau la data incetarii contractului de munca, angajatul va trebui sa restituie voucherele de vacanta pe suport hartie sau suportul electronic. Daca un beneficiar utilizeaza vouchere de vacanta necuvenite, acesta va fi obligat la plata contravalorii acestora catre angajator.
Beneficiarii vor putea utiliza vocuherele de vacanta pe baza actului de identitate si doar pentru servicii turistice de la unitatile afiliate. Lista unitatilor turistice autorizata va fi transmisa emitentilor de vouchere de ANT.
De asemenea, voucherele vor prezenta si elemente de identitate vizuala a brandului de turism al Romaniei, iar emitentii vor tine evidenta tranzactiilor, printr-un sistem informatic pentru o perioada de cel putin 5 ani.
Tot in cazul voucherelor pe suport electronic, valoarea acestora nu va fi transferata de angajatori beneficarilor, ci de catre emitentii voucherelor, asta daca angajatorii „au achitat contravalorea nominala a voucherelor de vacanta pe suport electronic achizitionate si costurile legate de emiterea voucherelor de vacanta pe suprot electronic.
Proiectul de lege privind aprobarea ordonantei Guvernului nr. 82014 modifica ordonanta privind acordarea voucherelor de vacanta si a fost adoptat de Parlament in data de 3 iunie 2015. Voucherele vor putea fi folosite doar pe teritoriul Romaniei, in limita a sase salarii brute minime pe economie (6.000 RON).
Source: Economica