Licitatia pentru desemnarea constructorului centrului comercial Veranda Mall, din zona pietei Obor, a fost demarata de catre familia omului de afaceri Florin Pogonaru, care dezvolta acest proiect pe un teren de aproximativ 4,5 hectare. Se doreste ca lucrarile la mallul ce va avea o suprafata inchiriabila de 25.000 de metri patrati si o suprafata construita de 67.000 de metri patrati sa inceapa in doua-trei luni.
“Am lansat procesul formal de licitatie pentru desemnarea antreprenorului general si avem 11 firme care s-au aratat interesate si de la care asteptam oferte. Am realizat pana in prezent 75% din excavatii si speranta noastra este ca pana la sfarsitul lunii mai, inceputul lunii iunie sa incepem constructia propriu-zisa. Durata lucrarilor este estimata la 12 luni”, a declarat Andrei Pogonaru, fiul lui Florin Pogonaru si managerul de proiect al Veranda Mall.
Bugetul total al acestui proiect este estimat la 63 de milioane de euro, dintre care aproximativ 27 de milioane de euro vor reprezenta cheltuielile de constructie. “Vom incepe constructia din fonduri proprii si dupa ce va fi stabilit constructorul vom semna si un contract de finantare bancara ale carui conditii au fost in mare parte agreate”, a adaugat acelasi Pogonaru.
Veniturile anuale asteptate de investitori sunt de pana la 7 milioane de euro, venituri din chiriile fixe, la care se mai poate adauga circa 1 milion de euro, in conditiile in care incasarile magazinelor se ridica la nivelul scontat. Gradul de ocupare al mallului este de 72% si exista acorduri pentru inca 20% din spatii, conform reprezentantilor centrului comercial. Printre cei mai importanti viitori chiriasi se numara: Carrefour, cu un hipermarket de 10.000 de metri patrati, H&M, Domo sau Maxbet.
Source: Imobiliare.Net