36 milioane EUR vor fi investite pentru reconstructia ecologica a Deltei Dunarii

Reconstructia ecologica a Deltei Dunarii urmareste refacerea retelei de canalele si garle pescaresti.

Suma necesara investitiilor pentru reconstructia ecologica a Deltei Dunarii se ridica la aproximativ 36 milioane EUR pana in 2013, cand se estimeaza ca 60% din suprafata totala de 80.000 ha a Deltei va fi renaturata, a declarat directorul Institutului Delta Dunarii, Romulus Stiuca. Investitiile sunt asigurate in mare parte din alocatii bugetare. Guvernatorul Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, ARBDD, Paul Cononov, a precizat ca o parte din banii pentru investitii vor fi asigurati din fonduri europene, pentru accesarea carora Administratia a pregatit mai multe proiecte.

Romulus Stiuca a precizat ca Master Planul pentru Delta Dunarii structureaza programul investitiilor in doua etape: prima acopera perioada 2005-2009 iar cea de-a doua, perioada 2009-2013.

Directorul Institutului Delta Dunarii a precizat ca, din anul 1993, cand a fost demarat programul de reconstructie ecologica a Deltei si pana in prezent au fost renaturate peste 15.000 ha. In acest an au fost finalizate 687 ha iar pana la sfarsitul anului, vor fi renaturate alte 5.630 ha. In ceea ce priveste valoarea acestor investitii, costul mediu pentru un hectar renaturat este de aproximativ 600 EUR, in functie de tipul solutiei adoptate, a precizat Romulus Stiuca.

Source: Banii Nostri

EN RO